sâmbătă, 16 ianuarie 2016

In memoriam Iulian Cazan




De puţin tip ne-am despărţit de Iulian Cazan, vecinul nostru care găsea ocazia să ne încânte cu povestirile şi fotografiile pe care le făcea în peregrinările lui prin ţară. Nu exista eveniment în comunitatea noastră la care să nu participe. Era fotograful de ocazie, care imortaliza mirii, nuntaşii, sărbătoriţii, copiii…
În urmă cu patru ani, am avut ocazia să îi iau un interviu lui Iulian Cazan. Revista Boema a publicat interviul în numărul 27. N-am avut ocazia să scriu mai multe despre acest om deosebit, comunicativ, pasionat de drumeţie, fotografie şi lectură. Era o adevărată delectare orice dezbatere la care participa. Ştiam că a absolvit Şcoala Tehnică organizată pe lângă Uzina Mecanică din Cugir şi, până la pensionarea lui, a lucrat în acea uzină.
În iarna anului 1975 am organizat o prezentare de diapozitive la noi în casă. Au participat câţiva vecini. Ghiusi, aşa îi spuneau vecinii, a venit cu un ecran, l-a desfăşurat şi, pe măsură ce proiecta câte un diapozitiv, povestea cum şi unde a fotografiat.
În 1980, eram pregătiţi să mergem la o nuntă. Ne-a zărit şi ne-a spus să-l aşteptăm  puţin. Nu avea film în aparat, nu se găsea uşor în acea vreme, dar avea film diapozitiv color. Au trecut atâţia ani, dar şi acum mai avem acele diapozitive, dovada tinereţii noastre şi a modei acelor ani.



Iulian Cazan a fost prezent la toate acţiunile Asociaţiei pentru Ecologie şi Turism „Năsăpişte”, a participat la toate expoziţiile organizate cu prilejul Festivalului „Toamna cugireană”. Fotografiile lui erau căutate şi admirate. Într-o vreme, mi-a arătat nişte felicitări făcute la calculator cu fotografiile în format digital.
Ne întâlneam uneori când fotografiam câte un apus deosebit, de multe ori fotografiind flori de primăvară, animale de companie în situaţii hazlii şi liliac în luna noiembrie. Fiecare fotografia cu aparatul propriu şi apoi discutam despre fotografii.
În ultima vreme, ne-am întâlnit mai rar. Fiecare familie avea câte o problemă. Vecinul Cazan mergea cu bicicleta, trecea repede pe lângă noi şi rareori se oprea. Nu se simţea prea ine. A luptat cu o boală necruţătoare, care i-a adus sfârşitul.
În primăvara anului trecut mi-a dat câteva fotografii în format digital. Îmi mai dăduse câteva înainte, cu ele mi-am ilustrat câteva bloguri, iar în  2011, cu ocazia interviului, mi-a mai dat câteva fotografii. Eu le-am păstrat. Poate vor fi văzute acum.
Un vecin a realizat un montaj in memoria, din fotografiile proprii. Filmuleţul poate fi văzut pe Facebook.
Iulian Cazan s-a născut în 25 martie 1937 şi s-a stins din viaţă în 12 ianuarie 2016. A avut o familie frumoasă, o soţie care i-a înţeles pasiunile, doi copii şi o nepoţică pe care i-a iubit foarte mult.



Am ales câteva imagini cu care să completez aceste rânduri, imagini care vor încânta privirile cititorilor revistei Boema.

Niciun comentariu: