sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Un om şi pasiunile sale



Pe domnul Iulian Cazan, îl cunosc de aproximativ 40 de ani şi printre primele informaţii despre el au fost legate de două pasiuni: drumeţia şi arta fotografică.

            M. T. : Cititorii revistei Boema vor să-l cunoască pe Iulian Cazan aşa cum se descrie, începând cu primele lui amintiri.
I.C.: Privind în urmă, încerc să găsesc în amintiri acel copil neştiutor, care caută să înţeleagă tainele naturii cu naivitatea caracteristică vârstei, fără idei preconcepute şi, prin urmare, receptiv la tot ce i se spune, în acea stare de spirit ce se poate numi „încredere copilărească” şi în care nu există urma vreunei îndoieli. Mă mulţumeam astfel cu învăţătura primită până la confirmarea sau dovedirea contrariului. Aşa am aflat că în natură şi în cărţi pot găsi tot ce doresc să ştiu. Că doar o gândire deschisă este capabilă de-a descoperi legătura de armonie care există între toate lucrurile. Dar aceste căutări n-au fost uşoare şi nici lipsite de suferinţe uneori. Dorind atât de mult să ştiu, am renunţat la multe plăceri potrivite copilăriei şi am preferat să caut în cărţi, în natura lucrurilor, ceea ce m-a ajutat mult mai târziu să întrezăresc răspunsul la câteva întrebări esenţiale existenţei noastre: cine suntem?, de unde venim? şi încotro mergem?
Astfel, la vârsta majoratului am fost oarecum pregătit să-mi aleg pasiunile care să continue dorinţa de cunoaştere. 
M.T.:Când aţi descoperit că vă place să fotografiaţi? Cine v-a îndrumat primii paşi?
I.C.: La 19 ani, fiind în staţiunea Buşteni şi întorcându-mă dintr-o excursie din Bucegi, am fost invitat de colegul meu de cameră (un om mult mai în vârstă decât mine) să-i povestesc despre locurile pe unde am umblat şi tot ce am văzut mai interesant. I-am descris o mică secvenţă care putea face obiectul unei fotografii frumoase, dacă aş fi avut cu ce să o fac. Colegul meu a fost foarte încântat  de ceea ce i-am povestit şi mi-a promis că atunci când se va întoarce acasă, o să-mi trimită prin poştă un aparat de fotografiat. S-a ţinut de cuvânt şi m-am trezit cu o cutie fotografică tip BOX pe film lat. Şi aşa a început a treia mare pasiune, după citirea cărţilor şi după marea plăcere de a fi cât mai mult în natură.

M. T. : Care sunt subiectele şi temele dumneavoastră preferate?
Bănuiţi deja că, fotografiile mele au fost şi vor fi făcute în natură. Peisajul fotografiat în toate anotimpurile, dar cu predilecţie toamnele şi iernile mi-au adus cele mai multe satisfacţii.
Rostul unei fotografii este să circule. Cu cât e mai reuşită, cu atât este mai bine să fie văzută de mai mulţi. E o mare bucurie să poţi împrăştia bucurie în jurul tău şi, într-adevăr, admirarea unei fotografii bune produce o mare plăcere. De aceea, iubitorii de frumuseţi care sunt şi făuritori de frumuseţi – drumeţii-fotografi – sunt îndrăgiţi şi stimaţi de toţi.
În anul 1973, cu ocazia unei excursii de opt zile în Munţii Dacilor, Parângului şi Şurianului, am făcut primele mele fotografii pe film diapozitiv color.

M. T. : Cu cine aţi colaborat, care sunt persoanele care v-au impresionat?
I.C.: Îndrumătorii mei au fost acei fotografi deosebiţi care şi-au expus experienţa în cărţi şi albume fotografice. De-abia după ce mi-am format stilul meu propriu, am întâlnit câţiva oameni cu multă experienţă şi talent, care m-au ajutat să-mi cizelez stilul de a fotografia. În general, nu am adoptat şi nu m-am încadrat în anume curente fotografice, ci mai mult am simţit unde şi când să fac o fotografie. Marele meu avantaj a fost acela că am colindat multe locuri cu privelişti frumoase din care am reuşit să imortalizez ceea ce eu am înţeles să văd şi să pătrund din frumuseţea lor.
Totuşi, doi oameni au fost cei care m-au ajutat să continui progresul meu în ale fotografiei. Primul este profesorul Doru Sabău – căruia eu, de multe ori, îi spuneam Doruleţ – şi pe care l-am cunoscut în anul 2000. Acest Doruleţ este un om cu suflet mare şi plin de talent. Mi-a oferit prilejul să mă adaptez mai repede la noul stil de a fotografia cu aparatul digital şi, în acelaşi timp, să ne sfătuim cum să îmbunătăţim unele fotografii cu ajutorul calculatorului. Tot Doruleţ  mi-a făcut poate cea mai frumoasă surpriză, realizând cu ajutorul programului Pro Show Gold, un CD cu fotografii selectate şi pe fondul melodiilor celebrului cvartet muzical Transilvania. Cu acest CD, intitulat „Pasiunea mea, fotografia”, am făcut câteva proiecţii la diferite şcoli din Cugir şi Alba Iulia, dar cel mai mare succes a fost atunci când l-am prezentat la Simpozionul profesorilor de geografie din judeţul Alba, în mai 2008, organizat de Colegiul Naţional David Prodan din Cugir, fiind mult aplaudat.
            Al doilea este Călin Şuteu, un tânăr arheolog, umblat prin mai multe ţări străine şi bine adaptat la noile tehnici de fotografiat şi prelucrat poze. Cu ajutorul lui, am reuşit să pot folosi cât mai multe din posibilităţile ce le oferă un aparat de fotografiat digital, iar eu i-am oferit prilejul să cunoască locuri noi, cu mare potenţial fotografic şi satisfacţii peisagistice.

M.T. : La ce acţiuni şi cu ce aţi participat?
I.C.: Majoritatea fotografiilor mele sunt cuprinse în câteva zeci de albume, mai mici sau mai mari, şi pe CD-uri, după procurarea, în anul 2006, a unui aparat digital.
            O serie de fotografii din împrejurimile Cugirului au făcut obiectul expoziţiilor din cadrul Festivalului „Toamna cugireană”, manifestare anuală.
După ce am devenit cât de cât cunoscut şi apreciat ca drumeţ fotograf, mulţi profesori şi învăţători au organizat, în clasele lor, întâlniri în care am prezentat, la început proiecţii de diapozitive, iar mai apoi, expoziţii cu fotografiile mele, pe care le comentam şi le explicam elevilor unde şi cum am fotografiat. Mai eram solicitat la orele de desen ale claselor mijlocii, la ora de fotografie, să ofer din experienţa mea, pentru ca elevii să înveţe cât mai multe despre arta fotografică.

M.T.: În loc de concluzii…
I. C. : Dorinţa de cunoaştere apare  la vârsta copilăriei. Dacă  devine pasiune pentru tot ce este frumos, e un bun câştigat. Dar acest câştig se obţine numai cu multă răbdare, cu multe renunţări şi suferinţe, care de fapt înnobilează sufletul omenesc. Păstrarea dorinţei de cunoaştere şi a pasiunilor frumoase până la o vârstă înaintată, dă sens vieţii şi menţine tinereţea sufletească.

M.T. : Vă mulţumim şi vă rugăm să ne ţineţi la curent cu ceea ce mai lucraţi!
I.C. : Şi eu vă mulţumesc.
Cugir, 23 martie 2011                                    

Articolul a fost publicat în revista Boema, numărul 27 din mai 2011.

Niciun comentariu: