Într-o zi, Irina găsi pe un raft al
hypermarketului de la care obişnuia să se aprovizioneze un preparat
care semăna cu fasolea bătută. Totuşi, nu era fasole.
Îşi puse ochelarii şi citi: humus.
Devenise curioasă. Îşi spuse în gând că va citi ceea ce era
scris pe dosul cutiei cu ochelarii cei „tari”, cu care făcea
operaţiunile migăloase. Dacă nici aşa nu vede, va apela la
Google.
Ajunsă acasă, se grăbi să
depoziteze cumpărăturile. Pe masa din bucătărie rămăsese cutia
cu humus. În timp ce laptele fierbea, Irina citi pe dosul cutiei.
Avea năut luat de la acelaşi hyperemarket cu ceva timp în urmă,
după ce a văzut la televizor cât de potrivit este pentru sănătatea
omului. Îi lipsea pasta de susan. În rest, se va descurca folosind
doar informaţiile de pe ambalaj. Avea experienţă în bucătărie.
Deschise cutia şi gustă. Îi plăcu.
Gustă şi soţul ei. Apoi comentară.
- Năutul e neam cu mazărea.
- Îţi mai aminteşti că, la cantina
studenţească, sâmbăta ne dădea mazăre frecată şi câte o
bucată de polonez prăjit?
- Fetele nu prea mergeau la masă. Sau
le dădeau băieţilor porţia lor în schimbul desertului.
- Dacă facem rost de pastă de susan
sau seminţe de susan, fac şi eu humus. Să trecem pe listă
pentru săptămâna următoare!
Când a avut toate ingredientele
necesare, Irina îşi propuse să facă o experienţă: să
pregătească humus. Avea informaţiile, unele de pe internet. Aflase
că năutul se mai numeşte şi mazărea berbecilor.
Aduse din cămară punga cu năut.
Citi instrucţiunile. Năutul trebuia spălat în mai multe ape şi
pus la înmuiat în apă rece timp de 12 ore. Irina spălă boabele
şi le acoperi cu apă rece. Apoi citi eticheta. Află că năutul e
din Bulgaria.
A doua zi se trezi devreme şi schimbă
apa de pe boabe. Puse apă rece şi aşeză cratiţa pe sobă. Între
timp, aduse pasta de susan, care era fabricată în Grecia.
Când a considerat că năutul a
fiert, a luat câteva boabe şi le-a gustat. Era înteresant. Cu o
lingură, luă o cantitate de boabe cu puţină apă, aşa cum o
văzuse pe bunica de la Orăştie că face fasolea bătută. Pentru a
câştiga timp, se gândi să folosească mixerul. Când îl porni,
câteva boabe săriră prin bucătărie.
- Nu vezi că nu sunt fierte?, întrebă
soţul femeii.
- Sunt fierte. Eu am mâncat.
- Mai lasă-le să fiarbă!, spuse
bărbatul şi plecă la televizor.
Irina se plictisise. Îşi aminti de
bunica ei. Ea bătea fasolea cu o lingură de lemn, ca pe piureul de
cartofi. Apoi, văzând cât de uşor presa Irina cartofii, a folosit
acelaşi instrument: o sârmă îndoită şi fixată într-un mâner.
Irina scurse o parte din apa de pe
năut, apoi răsturnă tot din cratiţă într-un castron mai larg.
Începu să-l bată . Era destul de anevoios. Îşi aminti că are
blender. Ce-ar fi să-l folosească?
Zis şi făcut! A mărunţit năutul
cu blenderul, a dăugat sare, pastă de susan, puţin ulei, zeamă de
lămâie şi a continuat să amestece gustând din când în când.
- Cred că am reuşit!
Îşi puse pe o farfurie puţin
humus, presără puţină boia, pentru culoare. Pe plicul cu boia
scria ungureşte.
Pâinea era din România. Era făcută
de un localnic. Cu siguranţă că grâul era din ţară.
În timp ce mânca, veni soţul ei.
- Gustă! E foarte bun! Mâncare din
UE. Năut bulgăresc, susan grecesc, boia ungurească, sare de
Cacica, lămâie din lămâiul nostru şi ulei românesc.
- Asta da, experienţă! Ai reuşit să
faci un singur fel de mâncare în douăzeci de ore.
- Putea să dureze şi mai mult, dacă
nu aveam blenderul nemţesc! Mixerul nu mi-a fost de folos.
După ce mâncară humus, au băut şi
cafeaua de la ora patru.
Irina era fericită. De acum înainte
nu va mai cumpăra de la hypermarket un preparat pe care îl poate
face şi în casă. A constatat că e foarte bun cald decât rece.
Trebuia să facă ordine în
bucătărie. Se apropia ora la care viziona un serial turcesc. Se cam
enerva când vedea cât suferă fetiţa, eroina principală, cât de
multă răutate e în film, admiră activitatea poliţiştilor şi a
medicilor turci, dar ceea ce îi plăcea cel mai mult era să observe
obiceiurile, preparatele culinare, modul de comportare în diferite
situaţii a turcilor de rând şi a celor din clasa avută.
Era plăcerea ei de seară. Uneori îşi
amintea ce îi povestea bunica ei din Dobrogea şi ce vedea când
mergea pe litoral.
Irina declară reuşită experienţa
ei din acea zi.
2 comentarii:
Si eu am descoperit humusul dar nu singura ci prin o prietena plecata in Canada.. Este foarte bun dar.... tot fasolea batuta ramane de baza pentru mine....
Obiceiuri. Eu cred că mă feresc de ceapa prăjită. Şi fasolea bătută o mănânc caldă, înainde de a se răci.
Trimiteți un comentariu