Marea Unire

- Bunico, am auzit la radio despre Unirea cea Mare. Era şi o Unire Mică?

- Vino lângă mine şi o să-ţi povestesc!

Ioana se aşeză le fotoliu şi, mângâindu-şi pisicuţa, asculta.

- Eram în clasa a treia...

- Erai mai mare ca mine...

- Da. Începuse anul 1959. După vacanţa de iarnă, toţi elevii eram veseli, dornici să povestim ce am făcut în timpul în care nu ne-am văzut. Era o gălăgie de nedescris. Câţiva colegi au observat că doamna învăţătoare a intrat în clasă şi ne-au atras atenţia. Doamna ne-a întrebat dacă vrem să participăm la un spectacol. Ne plăcea să fim „artişti”, ne plăcea să vină colegii din alte clase şi ceilalţi învăţători să ne vadă, ne plăceau aplauzele…

Ioana asculta cu atenţie.

- Draga mea, tu ai auzit de Moldova, Transilvania şi Ţara Românească?

- Am auzit de Moldova şi Transilvania...

- Noi ştiam de la istorie că pe teritoriul ţării noastre erau trei ţărişoare, numite principate, cu numele pe care ţi le-am spus: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească. Oamenii din aceste ţărişoare vorbeau aceeaşi limbă, cu mici diferenţe, purtau haine asemănătoare, aveau aceleaşi obiceiuri. Aşa că, s-au gândit că ar fi mai uşor pentru ei dacă s-ar uni şi ar forma o ţară mai mare.
- Cum e acum ţara noastră?
- Cam aşa. Dar, nu s-au putut uni dintr-odată. Mai întâi s-a unit Moldova cu Ţara Românească. Unirea celor două principate s-a făcut în 1859. În câteva zile, se împlineau o sută de ani de la această unire. Au început vociferările, aplauzele… Doamna învăţătoare ne-a făcut semn să ne potolim. Ne-a spus apoi că în orele de muzică şi educaţie fizică vom face repetiţii. Câţiva colegi au primit poezii pe care să le recite la spectacol. Pe cei care cântam bine ne-a învăţat Hora Unirii. Ne-a scris textul pe tablă, iar noi l-am scris în caiete. Am învăţat acasă cuvintele. A doua zi, toţi ştiam cântecul. În ora de educaţie fizică, doamna învăţătoare ne-a arătat cum se joacă hora. Pe muzică, făceam doi paşi la dreapta, reveneam, apoi făceam doi paşi în faţă şi reveneam. Era frumos, eram veseli, ne plăcea mult ceea ce făceam. Eram foarte încântaţi.

- Îmi arăţi şi mie cum se joacă hora?

- Îţi arăt după ce termin de povestit!

Bunica îi spuse nepoatei că, în ziua de 24 Ianuarie, în curtea şcolii, s-a organizat careul. Domnul director a spus ce sărbătoresc în acea zi şi i-a dat cuvântul unui elev dintr-o clasă de liceu. El a citit o cuvântare din care cei mici nu au înţeles mare lucru, dar ştiau de la doamna învăţătoare ce sărbătoreau. Coriştii de la gimnaziu au cântat câteva cântece. I-a mai spus Ioanei că elevii mari au pregătit o scenetă.

- Scenetă...

- O scurtă piesă de teatru. Am văzut un colonel cu barbişon desenat cu cărbune, cu haina plină de decoraţii, un Moş Ion Roată îmbrăcat ţăran, cu plete din câlţi, câţiva boieri cu haine de mătase şi căciuli foarte mari. Nu auzeam prea bine, nu ne puteam apropia mai mult… Doamna învăţătoare ne-a promis că ne aduce o carte din care să citim „Moş Ion Roată şi Unirea”.

- Îmi citeşti şi mie?

- Caut cartea şi îţi citesc! Programul s-a încheiat cu Hora Unirii cântată de toţi cei prezenţi.
Am mers în clasa noastră şi, în timp ce ne luam lucrurile, ne spuneam unii altora ce am înţeles. Doamna învăţătoare ne-a felicitat şi ne-a spus că am meritat aplauzele colegilor. Am plecat acasă bucuroşi şi mulţumiţi că le-a plăcut tuturor celor din şcoală ceea ce am făcut noi. Sunt convinsă că nici unul dintre colegii mei nu va uita acea zi.

- Bunico, asta a fost Mica Unire, dar despre Marea Unire îmi povesteşti?

- Trebuie să aştepţi puţin! Merg să văd dacă e gata mâncarea şi revin.

- Bine, bine, aştept!

Bunica reveni şi se aşeză în fotoliu.

- Cele două principate au format România şi ţara era condusă de Alexandru Ioan Cuza. După un timp, aceasta este înlăturat de la conducere şi România urma să fie condusă de un rege. Locuitorii Transilvaniei voiau să se unească cu fraţii lor din România. Au ales oraşul Alba Iulia pentru a-i adăposti între zidurile lui pe reprezentanţii românilor din Transilvania. Motivul principal era că Mihai Viteazul acolo şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova şi Transilvania) şi, în 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii Albei Iulii, Horia şi Cloşca erau traşi pe roată în urma condamnării lor.

- Am văzut la televizor cum a intrat Mihai Viteazul în Alba Iulia!

- Da, mă bucur că ştii!

- Spune mai departe!

- Pregătirea a întâmpinat dificultăţi. Au venit delegaţii din toate ţinuturile în care locuiau români. După discuţii, au stabilit că e nevoie de mai mult timp pentru a rezolva toate problemele unirii.

- Au renunţat?

- Nu, era visul lor de multă vreme! În ziua de 1 decembrie 1918, s-a ţinut o adunare într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit numeroşi delegaţi oficiali, reprezentanţi din toate regiunile româneşti, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice... Au fost mai mult de o mie de delegaţi. Din toate colţurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu pancarte pe care scria numele comunelor ori a ţinuturilor din care veneau, cântând şi fiind bucuroşi.

- Cred că era frumos! Ce frunoasă poveste!

- Nu e poveste, e un adevăr. În ziua de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, vii cu noi, cu mama, cu tata şi cu fratele tău să participăm la sărbătoare, acolo unde am mai mers, pe Platoul Romanilor.

- Bunico, să ştii că eu nu uit!

- Nici eu nu uit. Am promis şi îmi respect cuvântul!

- Vino acum să te învăţ să joci hora!

Bunica a luat-o pe Ioana de mână şi, cântând Hora Unirii, au făcut doi paşi la dreapta, doi la stânga, doi în faţă şi doi înapoi. În scurt timp, nepoţica ştia să joace. Mai avea câteva probleme cu textul, dar nu se grăbea. Până în decembrie mai erau câteva luni.

Textul a primit Premiul al II-lea la concursul de creaţie literară "Pod peste generaţii - Ion Bălan" organizat de C.A. R. P. "Ana Aslan" din Brăila, cu prilejul Centenarului Marii Uniri 1918-2018.