Vacanţa de vară îmi oferă numeroase prilejuri de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…
Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…
- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?
Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.
- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?
- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea?, întreabă curios Lucian.
- Dacă avem noroc.
tei bătrân în zori –
pupăza moţată
îşi drege glasul
Ne apropiem de tei, în timp ce îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Lucian, curios, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult îi place că pupăza e liberă.
În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, atenţi să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.
plimbare în parc –
pupăza nevăzută
zboară printre copaci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu