Cine eşti dumneata, domnule Sorge?

Am crezut întotdeauna că sunt un om normal, chiar dacă alţii cred că sunt original. Vă spun de la început că nu suport să primesc ordine, nu admit să fiu luat peste picior de fiecine fără să răspund şi mai am câteva pretenţii.

Mai ieri, pe Facebook, un tinerel intra într-o conversaţie pe pagina unui prieten comun. Parcă explodase când titularul paginii scria că a mai primit fotografii de genul celor postate de el. Citez: „Vă daţi seama şi cât interes e din partea celor care v-au trimis locaţiile. În loc să spună că la următoarea acţiune vin şi ei, dânşii vă spun unde să mergeţi. Ruşinică mare.”

Doamnelor, domnilor, ce credeţi că s-a întâmplat în continuare? O doamnă a răspuns:  „Floarea numită Bunul simţ nu creşte pe garduri. Cei care locuim lângă râu adunăm tot ce aruncă trecătorii în dreptul caselor noastre, dar nu cred că putem aduna ceea ce se arunca în râu sau în jurul lui. Mă opresc aici, dar aş putea vorbi ore întregi pe acest subiect. Norocul meu şi al multora e acela că sunt prea ocupată!”

Ce credeţi că răspunde tinerelul? „Cu toţii suntem ocupaţi.” Corect, dar a scris acest lucru fără să admită că nu oricine poate participa la acţiune.

Cineva vine cu o idee: „Ar fi bună o cameră video în zonă şi apoi postarea pe NET sau popularizarea în publicaţiile locale...”

Doamna are o propunere: „Domule S, dacă vreţi să vorbim, e mai bine să găsim alt spaţiu, în care să pot fi şi eu ironică. Nu vorbiţi fără să cunoaşteţi situaţia!”

Domnul S o asigură pe doamnă: „Puteţi fi oricât de ironică doriţi. Vă las să dominaţi!”, după care titularul intervine: „Lăsaţi să treacă duminica, vă rog!”, iar S scrie că el a terminat.

Întrucât scrierea pe tastatura calculatorului durează, doamna postează: „Nu vreau să domin! Am pretenţia să purtaţi o discuţie fără să-i acuzaţi pe alţii de pasivitate sau de lipsa abilităţilor de alpinişti.”

Aici, comentariile se sfârşesc.

Citesc şi mă mir. O cunosc pe doamna respectivă. Ştiu cât era de activă şi categorică. Mi-a povestit cum le pretindea elevilor ei să-şi lase băncile şi clasele curate la plecare. Ştiu cum îi conducea la practica agricolă, lucrând cot la cot cu ei, ştiu cum mergeau în unele duminici cu elevii la curăţat păşuni la Vinerea, ştiu! Ştiu că ea considera că e datoria ei să îi înveţe pe elevi ceea ce erau datori părinţii copiilor să-i înveţe. Ştiu ce discuţii avea cu elevii. Şi acum, când e pensionară, o persoană activă se trezeşte să o critice, să o acuze că nu participă la acţiunile de ecologizare a râului?

Stau şi mă gândesc cum i-ar sta doamnei să coboare lângă râu, să adune gunoaiele copiilor celor pe care i-a învăţat să fie ordonaţi? E drept că tinerii nu o cunosc, dar s-ar distra să vadă un astfel de spectacol.

Gândindu-mă la această situaţie, mi-am pus întrebarea: „Cine eşti dumneata, domnule Sorge?”. Am intrat în pagina lui S curios să aflu cu ce se ocupă, ce vârstă are… Am aflat că e motociclist, aşa cum îi stă bine unui spion, nu şi-a completat profilul pe Facebook. Dar, spre deosebire de autenticul Sorge, acest S nu a fost curios să afle cui îi „face morală” pe Facebook. Bine că nu a dat peste altă persoană timidă!