sâmbătă, 18 aprilie 2015

De-a râsu’-plânsu’


             Într-o zi de iulie, pe strada liniştită de lângă râu, se auzea zgomot de motor. Profesorul Paraschivescu ieşi să vadă ce se întâmplă. Ana privea de la fereastră.
            - Au venit să repare ce au lăsat moldovenii în urmă în primăvară.
            - Măcar de-ar termina canalizarea! Strada asta e atât de urâtă de câţiva ani!
            - A fost şi primarul pe aici, dar numai în anul în care a fost reales. Acum are alte priorităţi.
            - Nu mai ştii ce a spus? Că degeaba repară strada înainte de a face canalizarea, că iar trebuie să spargă…
            - Acum e foarte frumos!
            - Măcar cei pe care i-au angajat să termine  lucrarea să muncească mai bine!
            - Să sperăm!
            Nu după mult timp, se auzi soneria. Ana merse la poartă.
            - Doamnă, m-a trimis şefa să vă rog să ne împrumutaţi cu o scară. Spunea că de aici au luat şi cei care au lucrat înaintea noastră.
            - Hai cu mine! Scara e în magazie. Sper că nu vrei să o car eu!
            - Vai, doamnă! Sigur că o duc eu.
            - Când nu mai aveţi nevoie de scară, o aduceţi şi o rezemaţi de garaj. Poate şi mâine vă trebuie. Sunaţi la sonerie, că eu nu stau lângă poartă. Poate sunt în bucătărie sau în gradină…
            - Bine, doamnă, aşa facem!
            Ana l-a condus şi i-a arătat muncitorului scara. Acesta o luă şi plecă. Abia spre seară o aduse înapoi, şi, după ce sună la sonerie, o rezemă de peretele garajului.
            A doua zi, puţin după ora opt, acelaşi muncitor suna la poarta profesorului. De la fereastră, Ana îi spuse că poarta e descuiată şi poate să ia scara.
            Când scara era rezemată ca în ziua precedentă, Ana îi spuse muncitorului:
            - Am văzut şi ieri că scara e udă la un capăt.
            - Da, intrăm în canal să verificăm…
            - Ştiu ce faceţi. Mi se pare ciudat că puneţi scara invers.
            - Cum invers?
            - Capătul care trebuie să fie sus e ud. Vă imaginaţi că eu mă urc cu papucii de plajă pe sârma asta?
            Muncitorul era surprins. Nu înţelegea.
            - Ca să nu se desfacă scara, vezi, sunt două legături de sârmă. Astea sunt sub fuştei. Rolul lor e foarte bine stabilit. Nu trebuie să-l jeneze pe cel care foloseşte scara. Deci, sârma trebuie să fie sub fuşteiul pe care e piciorul…
            - Aveţi dreptate, doamnă!
            În ziua următoare, când se întorceau din oraş, Ana zări pe fereastra maşinii o femeia cu un pulover violet, destul de lung, care fuma şi vorbea gros.
            - Asta o fi şefa  de care zicea omul ăla nervos.
            - Sigur.
- Acum o văd prima dată.
- Fumează ca un turc. De fapt, noua echipă care lucrează la canalizare e formată din turci. Încearcă să dreagă ce au greşit moldovenii.
- De aceea pun scara cu capul în jos?
- Nu sunt atenţi nici ăştia.
 Noua echipă a lucrat un timp. Din când în când, îi cereau domnului Paraschivescu câte o lopată, câte un claşte sau câte un cuţit. 
           
- Nu vă dau nici unelte şefii voştri?
           - Nu, cum să lucrăm aşa?
           - Sper că nu vreţi să vă dau şi bilete la film...
           - Nu, nu vă supăraţi pe noi! Chiar nu ne asigură nici măcar uneltele.

         Muncitorii au verificat dacă apa curge prin canal. Zona din partea de sus a străzii funcţiona, cea de jos era bună, dar partea din mijloc avea o gâtuitură. Au adus utilaje, au săpat din nou, au reparat… Pe stradă era linişte numai în timpul în care muncitorii erau la masă.



Într-o zi, muncitorii erau foarte agitaţi. Aşteptau recepţia. Au sosit câteva persoane îmbrăcate în costume, cu cravate, cu serviete şi mape, cu dosare cu schiţe. O zi întreagă au verificat, au discutat, apa a curs şi pe stradă. Delegaţia a plecat, muncitorii au plecat, dar canalizarea nu funcţionează.
- Că nu funcţionează canalizarea nu mă deranjează atât de mult cât mă deranjează modul în care arată strada noastră! Acum câţiva ani copiii puteau să înveţe să meargă cu bicicletă, strada avea asfalt foarte bun.
- Aveţi dreptate, nepotul meu aici era în siguranţă. Nu erau nici maşini de care să se ferească.
- Ajungeam cu pantofii curaţi la serviciu. Acum, dacă vreau să ajung  cu ei curaţi în oraş, trebuie să merg cu maşina.
- Vedeţi cât de repede se murdăresc maşinile? Şi cum se joacă cei mici? În loc să meargă cu trotinetele, cu bicicletele, în loc să se joace cu mingea, ei se joacă de-a bucătarii, de-a şantierul naval.
- Când plouă, toată strada e un pârâu. După ploaie, alunecăm şi ne murdărim pe lutul acesta care a rămas pe stradă.
- Am auzit ca primarul nu a semnat recepţia. Le-a cerut să aducă străzile la forma în care au fost. Uitaţi-vă că asfaltul e acoperit în cea mai mare parte. Apa nu mai curge pe lângă borduri.
- Mie îmi intră apa din stradă în curte. Nu e normal!
- Multe nu sunt normale azi!
Discuţiile ar fi continuat, dar vecinii au stabilit că e ora jurnalului de seară la televizor. Aşa că, au plecat să vadă cât de bine e la alţii.     

Continuare la Furia, care poate fi citită aici:
http://literatoamna.blogspot.ro/2014/03/furia.html

Niciun comentariu: