A trecut iarna, a venit
primăvara şi locuitorii străzii de lângă râu erau tot nemulţumiţi. Ana voia o
maşină de spălat automată. Îi era din ce în ce mai greu să stoarcă obiectele
sintetice sau mari. Înainte de ploaie o durea mâna pe care şi-o rupsese, ca
multe pensionare active, imediat ce a trecut de şaizeci de ani. Maşina ei de
spălat pe care o avea de peste un sfert
de veac nu putea fi reparată pentru că fabrica renunţase la acel model. De ce
nu şi-a cumpărat până acum maşină nouă? Pentru că, deşi construise a doua fosă
septică, pe lângă râu erau multe izvoare care le umpleau în scurt timp.
Într-o zi, înainte de
Paşti, Ana auzi zgomot de maşină grea. Aproape involuntar privi spre poartă.
Trecea vidanjera. Îşi spuse în gând că vreo vecină a spălat cam mult.
A trecut încă o săptămână.
Alt vecin îl căuta pe şoferul vidanjerei. În drum spre I.G.O., se întâlni cu un
prieten căruia îi spuse ce necazuri are.
- Măi, ce fraieri sunteţi!
În publicaţia oraşului scrie că strada voastră e racordată la reţeaua de
canalizare.
- Bine, măi Diţă, da noi
nu avem legături şi nici nu ne-a spus nimeni că ne putem racorda! Dacă e o altă
minciună în ziar?
- Ai rămas cu mintea în
trecut…
- Tu crezi tot ce auzi? Nu
vezi ce e pe televiziuni?
- Mai bine ai merge şi ai
cere să vină utilajul şi ţi-ai rezolva problema!
Furios, a organizat o
şedinţă de lucru cu câţiva vecini. Ce simplu era! În câteva zile, vor semna
cererile şi vor termina lucrarea.
Mai rămânea să cureţe strada de pământul de pe
asfalt. Încă se mai gândesc dacă vor apărea muncitorii care să le asfalteze
strada sau ar trebui să înceapă să adune fiecare pe sectorul lui.
(VIDANJÉRĂ,
vidanjere, s. f. Automobil utilitar prevăzut cu echipamentele necesare
efectuării operațiunii
de vidanjare; vidanjă; impropriu, denumit și vidanjor.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu