Întâmplare cu logartimi

 

Eram la o întâlnire cu câțiva dintre foștii colegi de liceu. N-am fost prea mulți. Unii lucrau, alții erau prin alte țări, o colegă era bolnavă. Dintre profesori, au participat numai cinci..

            Lângă mine era Lucreția, profesoară de matematică la un liceu din Orăștie. Vorbea mult, ca în vremea liceului, era veselă, așa o știam de mult. Era sufletul activităților noastre școlare. Nu s-a schimbat aproape deloc. Doar renunțase la celebrele cozi împletite și legate cu funde mari albe. Avea acum părul tuns bob („regulamentar”), ornamentat cu o șuviță căruntă.

            ‒ Fetelor, să vă povestesc ce am pățit la o clasă de  zecea! Aveam o lecție de aplicare a proprietățile logaritmilor la calculul unor expresii numerice. Pe fiecare bancă era cel puțin un exemplar al tabelelor de logaritmi. Voi știți cum decurge în mod normal o astfel de lecție. Nu vă spun ceea ce știți.

            ‒ Sigur ai tu ceva deosebit de povestit.

            ‒ Nu vă așteptați să țin aici o lecție. Ascultați!

            Lucreția se așeză comod pe scaun. Luă câteva înghițituri de pepsi și începu:

            ‒ Aveam un elev, Dulgheru, un tânăr neastâmpărat, bun la carte, săritor, harnic. Colegii lui îl admirau. Îl numeau Inginerul.

            ‒ A ajuns inginer? întreabă o colegă. 

            ‒ A urmat secția de subingineri. S-a angajat în fabrică. Nu avea condiții materiale să urmeze facultatea la Cluj.

            ‒ Spune mai departe!

            ‒ Am întrebat clasa, dacă e cineva dornic să vină la tablă. S-a anunțat Dulgheru. Am repetat proprietățile logaritmilor și modul în care se logaritmează o expresie. Ne-am propus să calculăm valoarea unei expresii care conținea mai multe operații și numere mari. Un elev a întrebat nemulțumit de ce trebuie să facem calcule cu numere cu multe cifre, când deja există calculatoare care le pot face.   

            ‒ Ca să vă dezvoltați priceperile de a calcula rapid, corect, să vă educați răbdarea, spiritul de observație, gândirea…

            ‒ Am înțeles.

            O vreme am lucrat în liniște. Dulgheru scria și spunea cu voce tare ce scrie.

            La un moment dat, se aude un murmur. Un elev se ridică și sesizează o greșeală. La o adunare. Concluzia? E necesară mai multă atenție la operații simple. Altfel, rezultatul operației inițiale va fi greșit.

            Dulgheru nu se pierde și spune:

            ‒Che confusione…

            Mai mulți elevi murmură continuarea cântecului care tocmai fusese prezentat de Ricchi e Poveri, la Festivalul de la Sanremo.

            Am liniștit clasa și le-am promis că în pauza mare, care urma, le permit să cânte și le povestesc ce s-a întâmplat în altă clasă.

            Am rezolvat ceea ce ne-am propus, am tras concluziile. Atenția concentrarea sunt obligatorii, pe lângă cunoștințe.

            ‒ Acum vreți să vă spun ce le-am povestit elevilor.

            ‒ Evident!

            ‒ Știți că tatăl meu a fost director la Școala Specială Ajutătore. Într-o zi, lipsea o profesoară. În locul ei, tata a intrat la oră. Totul a fost bine, până la un moment în care un elev n-a știut să răspundă la o întrebare și a spus „Obladi, oblada”. Atunci, întraga clasă a început să cânte. Tata le-a făcut semn celor 11-12 elevi să cânte mai încet, ca să nu-i deranjeze pe colegii din alte clase. Copii s-au conformat, dar la auzul clopoțelului au izbucnit.

             ‒ Sună a poveste.

          ‒ Da, dar evenimentul e consemnat în „Memoriile” tatălui meu, iar colegii lui cunosc întâmplarea. Cu copiii speciali trebuie să lucrezi altfel.

            ‒ Acei elevi erau mai cuminți decât cei de azi. Mergeam cu drag la școală. Evenimente de acest gen aveau loc rar.

            Discuțiile între colegi au continuat. Lucreția nu știa dacă merită să le răspundă celor care aveau altă părere sau să continue să fie înțelegătoare cu tinerii originali, sinceri.