Moneda

 

 

            Ionel o întreabă pe Ioana:

            ‒ Ai văzut că a apărut o monedă cu Carol I al României?

            ‒ Unde să văd?

            ‒ La televizor…

            ‒ M-am uitat la un film…

            ‒ Vezi pe internet!  Vreau și eu o monedă!

            ‒ Sigur! „Eu vreau!”, cum spunea nepotul… Și tu te supărai.  Ai răbdare! Când voi avea timp, voi căuta pe internet.

            A doua zi, de dimineață, Ioana caută pe Google. Găsește: „Carol I al României - cel mai renumit rege, un simbol al unității naționale și al progresului. Obțineți chiar acum în mod GRATUIT un memento cu înfățișarea acestui rege ilustru! Plătiți doar taxele de ambalare și expediere. Comandați chiar acum pe https://www.casademonede.ro/carol/”

            Ioana îi făcuse cont de poștă electronică lui Ionel, dar el nu a fost încântat și, fiindcă nu era folosită adresa de e-mail, yahoo a închis contul. Ioana voia să comande moneda, numai că soțul ei nu avea adresă. A făcut comanda pe adresa ei de e-mail, dar a completat datele lui Ionel. A scris numărul lui de telefon.

            În ziua următoare, Ionel a fost anunțat telefonic că i-a fost înregistrată comanda.

            Ioana avea de lucru în grădină și nu a observat că a venit curierul. Ionel a venit vesel să-i arate moneda.

            ‒ Ai plătit curierul?

            ‒ Nu spuneau că e gratis?

            ‒ Gratis e moneda, dar transportul trebuie achitat! Unde sunt hârtiile?

            ‒ Le-am aruncat.

            ‒ Fără să le citești?

            ‒ Nu vezi ce mărunt scrie? Nu văd bine.

            ‒ Unde sunt?

            ‒Uită-te acolo, pe masa din curte!

            Ioana luă teancul de hârtii, îl răsfoi și alese una.

            ‒ Uită-te aici. Avizul este deja completat. Trebuie să mergi la poștă, să achiți cât scrie acolo. Du-te liniștit, că fetele de la ghișeu scriu tot ce trebuie. Tu dai numai banii.

            ‒ Nu vrei să mergi tu?

            ‒ Tu nu poți? Ce comod ai devenit în ultima vreme!

            Ioana luă foaia cu formularul și spuse:

            ‒ Dacă tot plec în oraș, trec și pe la magazine. Nu mă întorc repede!

            La poștă nu erau clienți. Imediat, o funcționară luă formularul și ceru codul numeric personal.

            ‒ Crezi că n-am destule în cap? Să țin minte ceea ce găsesc în câteva secunde? Codul cui?

            ‒ Codul domnului.

            ‒ Să-l sun. Nu răspunde. Acum e ocupat.

            ‒ Așteptăm!

            ‒ Merg până la magazin și revin!

            Ioana ieși din clădirea poștei și sună un vecin. Acesta îi spuse că nu e acasă, e la lucru. Atunci, Ioana sună la o vecină. Nu-i răspunse.

            Sună din nou la Ionel. Nimic. Sună la altă vecină, care nu pleacă decât sâmbăta sau duminica la biserică.

            ‒ Bună dimineața, Mariana! Ce faci?

            ‒ Prin bucătărie…

            ‒ Te rog să-i spui soțului tău să meargă la noi, să-i spună lui Ionel să mă sune! Sunt la poștă și fetele îmi cer codul numeric personal…

            ‒ Imediat!

            Ioana merse la alt magazin, cu foaia și pixul în mână. Abia când ajunse la al treilea magazin își privi ceasul. Trecuseră mai bine de patru zeci de minute, când sună telefonul.

            ‒ Repede, codul numeric…        
            Ioana notă codul și, în timp ce mergea spre poștă, află de la Ionel de ce nu se putea vorbi cu el.  A vorbit cu fiica lui, cu medicul de familie, cu vecinul pe care l-a trimis Mariana… Încă mai crtedeți că bărbații vorbesc mai puțin decât femeile?

            Era aproape ora 10. Venea mașina poștei să ia corespondența.

            ‒ Veniți aici!, o chemă o funcționară. Nu codul domnului trebuie. E numele dumneavoastră.

            Ioana îi dădu cartea de identitate și nu se putu abține:

            ‒ Dacă știam că durează atât să obțin un cod, mergeam până acasă și  veneam într-un timp mai scurt.

            ‒ Și nici nu aveați nevoie de acest cod…

            ‒ Lăsați doamna Ioana, spuse prima funcționară, că faceți un lucru necesar. Dacă nu trimiteați banii, vă amendau pe dumneavoastră, nu pe domnul!

            ‒  Meritam! Dacă nu întrebam de ambalaj și factură, soțul meu nu plătea. El susține că moneda e gratis.

            E grea viața de pensionar! Nu mai vezi bine, nu știi ce formulare sunt, atenția nu mai e cum era înainte…

            Ioana era mulțumită că rezolvase o problemă și soțul ei era bucuros că are o monedă. Încă o monedă. Pentru prima, achitase curierului transportul și se aștepta să nu se schimbe procedura.

            „Bătrânețe, haine grele”, cânta Ionel prin curte. Cânta și făcea surcele.