La oftalmolog

 

            Cred că era în toamna anului 2000. Fiica mea m-a invitat la Alba Iulia, pentru că știa povestea mea cu ochelarii pe care îi primisem în 1996.

*

            Atunci când mi-am susținut lucrarea metodico - științifică pentru obținerea gradului I, am fost foarte obosită. În seara de dinaintea inspecției speciale, m-am ocupat de coptul drobului de miel, de gustări, apoi n-am mai putut să adorm. Foarte obosită, poate că am dormit două ore.

            După susținerea Lucrării, colegii au rămas într-o sală de clasă, unde au servit gustări și ceva de băut.

            M-am deplasat cu comisia într-o sală a cantinei, unde am luat masa. Bucătăreasa ne-a pregătit o ciorbă și o friptură. Am rămas mai mult timp cu musafirii, cu care am discutat despre foștii noștri profesori și colegi din anii studenției.

            Din vorbă în vorbă, am ajuns la o informație despre coca-cola. Conducătorul științific al lucrării mel spunea că ar fi bine să n-o beau, pentru că conține cafeină, doar „scrie pe etichetă”. Eu nu vedeam. Am mers cu sticla la o fereastră și atunci am găsit notița.

            ‒ Nu ai ochelari? mă  întreabă profesorul.

            ‒ Văd bine. Nu am avut probleme.

            Atunci m-am gândit că ar trebui să merg la un control. La lumină naturală vedeam, vedeam suficient de bine și noaptea …

            În timpul verii, am fost la Baia Mare și am primit ochelari cu care vedeam și scamele aței de cusut. Nu voiam să merg la control din cauza reținerii mele fată de atingerea ochilor, față de substanțele care se pun în ochi …

            Mi-am făcut ochelarii la Cugir. Acolo era tehnician un fost elev de-al meu.

*

            În anul 2000, fiica mea m-a sunat și mi-a spus că are nevoie de ochelari, dar nu vrea să meargă singură la control. Spunea că m-a programat și pe mine. Desigur, am fost de acord. Aveam ochelari de cinci ani, dar cineva se lăuda că trebui să-și schimbe des dioptriile ochelarilor.

            Am mers la un cabinet dotat cu aparate de ultimă generație, rețeta se dădea pe baza unui aparat ca un televizor. Doctorița mi-a cerut ochelarii și mi-a spus că nu sunt buni ochelarii mei. Spunea că trebuie dioptrii mai mici, dar și pentru distanță trebuie să port ochelari.

            M-am enervat, dar m-am stăpânit până când am ieșit în stradă. Acolo m-am dezlănțuit!

            ‒De când mă știu, văd foarte bine la distanță. Aproape era problema.

            Zicând asta, am amețit. Atunci erau niște șanțuri prin Cetate și n-aveam curaj să merg pe scândura pe care treceau ceilalți. Am trecut ținută de mână.

*

            Până când am ajuns la locuința fiicei noastre, am tot bombănit. M-am așezat pe un fotoliu, am luat o revistă, mi-am pus ochelarii și am început să răsfoiesc revista. Era pornit televizorul. Ginerele meu voia să facă o glumă:

            ‒ Puteți să citiți? Să aprindem lumina!

            ‒ Nu e nevoie. Văd!

            ‒ Dar doctorița…

            ‒ Las-o pe doctoriță! M-a enervat atât de rău că n-am mai văzut nimic!

            ‒ Și nu-ți mai faci ochelari?

            ‒ Nu! Merg la vară la Baia Mare și…

            ‒ Bine, cum vrei.     

*

            Când mi s-a rupt rama primilor ochelari, am mers la atelierul la care mi i-a făcut. Tehnicianul mi-a oferit o ramă elastică și mi-a pus lentile cum am vrut, citind un text de pe masa lui. Pentru calculator, mi-a făcut alți ochelari, cu dioptriile primilor mei ochelari.

*

            După ce m-am pensionat, am trecut într-o zi pe la școală. Bibliotecara mă întreabă cum văd cu ochelarii. Nu înțelegeam de ce mă întreabă. Mi-a spus că, în cancelarie, sunt specialiști și dau rețete de ochelari. Pot să și facă ochelari noi.

            Am mers acolo, aveau acel aparat la care vedeam un obiect care se apropia și se îndepărta. Apoi, mi-a atașat la o ramă mobilă lentile și mi-au dat un text. După câteva încercări, dna care s-a ocupat de mine a scris rețeta. Și mi-a propus să-mi facă ochelari. Am fost de acord, cu rama mea. Acei ochelari sunt buni și acum, la lumină bună.

*

            În 2016 mi s-a propus să revin la școală pentru câteva ore neacoperite cu profesor specialist. Atunci am avut norocul să vină doi tehnicieni dotați cu aparate și piese pentru ochelari. M-am prezentat cu dorința de a-mi face ochelari pentru distanță:

            ‒ Lucrez în acest an. Mă deranjează doar că nu știu de ce zâmbesc elevii din ultima bancă.

            ‒ Vă rog să-mi dați ochelarii!

            ‒ Am plecat la plimbare. I-am lăsat pe cartea pe care o citesc…

            ‒ Să vedem!

            Dna atașează lentile unei rame adaptabile și mă întreabă cum văd florile de lângă televizor. Le vedeam clar. Schimbă o lentilă:

            ‒ Cum e acum?

            ‒ Foarte bine!

            ‒ Bănuiesc că nu aveți ramă…

            ‒ Nu am avut ochelari pentru distanță. La televizor privesc cu +1,5.

            ‒ Am schimbat o lentilă. Aveți o mică problemă. Dar va fi foarte bine să purtați ochelari. Pentru depărtare.

            Am stabilit rama, metalică, ușoară, gri. Într-o săptămână, de 1 aprilie, aveam ochelarii gata. Văd perfect pe stradă sau la câțiva metri. Mă deranjează să mă uit la televizor. De aceea, îi port doar pe stradă.

            Cam complicat să ai trei perechi de ochelari, dar nu-i schimb prea des. Cei pentru laptop sunt buni pentru distanțe până la doi metri, cei pentru citit, cusut sunt buni pentru aproape, sub o jumătate de metru. Și pe cei mai vechi îi las lângă televizor.