Nepoatele

În luna august, erau la Eforie-Sud. Bunicii lor îşi construiseră o casă şi, împreună cu mama lor, s-au dus s-o vadă.

Era o casă mare, cu două camere, bucătărie, cămară şi verandă. După ce mai economiseau bani, bunicii voiau s-o modifice, să-i alipească o sală sau două de baie şi încă două camere. Intenţionau să închirieze camerele, pe timpul sezonului estival, iar banii câştigaţi să îi folosească pentru încălzire, pentru reparaţii…
Bunicii dormeau în bucătărie, iar fetelor le aranjaseră două paturi în ceea ce ar fi trebuit să fie cămara. Casa nu era încă terminată.

Fratele mamei lor era abonat la cantina Trustului de construcţii la care lucra. Uneori, bunica le trimitea pe nepoate să aducă mâncarea cu un sufertaş.

Într-o zi, cele două fete au plecat după mâncare. La întoarcere, au scurtat drumul trecând prin terenul plin de bolovani şi buruieni pe care unchiul lor îl cumpărase cu scopul de a-şi ridica o casă. Mergeau povestind, râzând de ceea ce văzuseră pe drum. Duceau, pe rând, sufertaşul cu mâncare.

- Ai văzut-o pe tanti aceea grasă? Ce rochie avea!

- Dar pe fetiţa aceea care urla că nu-i dădea fratele ei jucăria?

- Şi ce pălărie avea blonda aceea slabă…

La un moment dat, Nina s-a împiedicat şi a căzut. Sufertaşul a urmat o traiectorie ciudată şi apoi a aterizat.

Nu ştiau ce să facă. Să râdă?... Să plângă?... Bunica lor era severă şi fetele aveau emoţii la gândul că le va certa. Nici atât nu erau în stare să facă ?

S-au uitat una la cealaltă… Mioara a avut un moment de inspiraţie. A zis: „Bucătăria a fost bombardată.”. Şi a început să râdă. Nina era tristă, dar până la urmă, frecându-şi genunchiul julit, a râs şi ea.

S-au uitat cu jale la macaroanele şi sosul împrăştiate prin iarba arsă de soare. Brânzoaica putea fi recuperată. Din ciorbă n-a rămas nici o urmă. Pământul uscat a absorbit-o ca un burete.

S-au dus la bunica şi i-au spus:

- Am venit fără mâncare.

- Ştii, bunico, bucătăria a fost bombardată.

- De unde ştiţi voi expresia „Bucătăria a fost bombardat”?

- De la tăticu’, i-a spus Mioara. El ne-a povestit cum era pe front.

Bunica le-a înţeles. Nepoatele, de 7 şi 9 ani, o ajutau după puterile lor. În fond, paguba era neglijabilă.

De atunci, destul de des, treceau pe unde se vărsase sufertaşul şi „făceau observaţii “.

- Uite, Nina, aici mai este o macaroană.

- Şi aici, foaia de dafin…

Au trecut atâţia ani… Când se gândeşte la Nina, Mioara nu poate decât să zâmbească unor amintiri frumoase.