Cornuleţe cu dulceaţă

- Copii, cornuleţele sunt gata. Eu trebuie să plec. Mâncaţi şi… fiţi cuminţi!

- Bine, mămico! răspunseră, într-un glas, cei trei.

Mama nu ieşi bine pe uşă când Nina, mezina familiei, începu s-o imite: ,,Fiţi cuminţi!”

Priviră cornuleţele şi începură să râdă. Erau mari, rumene. Abureau… Fiecare luă câte unul şi trecură la îndeletnicirile preferate.

Mioara, cea mai mare dintre fraţi, era elevă în clasa a unsprezecea. Luă ,,Nebuloasa din Andromeda” şi se cufundă în lectură.

Doru, pasionat de fizică, luă revista ,,Ştiinţă şi tehnică” şi începu s-o răsfoiască. Era elev în clasa a noua. Visa să devină inginer.

Nina avea nouă ani. Îi plăcea muzica. Muşcând din corn, apăsă clapa aparatului de radio. Încăperea fu inundată de sunete plăcute.

Soneria sună scurt. Nina ieşi să deschidă. După câteva clipe, apăru însoţită de Negrea, inginerul stagiar pe care îl cunoscuseră cu câteva săptămâni în urmă în casa vărului lor.

- Vă rog să mă scuzaţi că vă deranjez, zise Negrea, făcându-se roşu ca racul fiert. Îl căutam pe Puiu, dar la ei nu e nimeni acasă. Nu cumva ştiţi când se întoarce?

- Puteţi aştepta la noi, zise Mioara. Luaţi loc! L-am văzut când pleca…

Nina îi oferi musafirului un scaun, apoi îl rugă să ia un cornuleţ cu dulceaţă. Negrea se codi, dar luă un cornuleţ.

Conversaţia se înfiripa greu. Discutară despre vreme, muzică uşoară şi alte nimicuri. Nina dorea cu orice preţ să fie ospitalieră. Îl rugă pe Negrea să se mai servească, dar acesta refuza cu încăpăţânare.

- Nu s-o fi întors Puiu?

- Mă duc să văd, zise Doru.

Ieşi în curte şi văzu că la vărul lui e aprinsă lumina. Reveni şi îl anunţă pe Negrea.

- Vă rog să mă scuzaţi că v-am deranjat!

- Nu ne-aţi deranjat deloc. Mai poftiţi pe la noi, zise Doru, conducându-l.

Când reveni în cameră, le găsi pe cele două fete râzând. Nina îl imita pe Negrea: ,,Mulţumesc, nu mai servesc!”.

- De ce n-o fi vrut să mai ia un corn ? – întrebă Mioara.

- Poate erau prea mari pentru un om de statura lui.

- Poate i-a fost ruşine, zise Doru.

- Oricum, s-o rugăm pe mămica să facă, pe viitor, cornuleţe mai mici. Şi eu m-am săturat numai cu unul.

Cei trei îşi reluară activităţile, dar din când în când, îşi aruncau priviri şi zâmbete gândindu-se la cele întâmplate.