Visătoare, privea pe geam. Privea, iar gândurile ei erau un stol de vrăbii.
Se uită la ceas:
- Mă odihnesc până la patru. Apoi mă apuc de teme. O jumătate de oră pentru matematică, o oră pentru română, o oră pentru celelalte. Deci, cel târziu la şapte sunt gata. Apoi…
Tresări. Zgomot de paşi pe trotuar. Din ce în ce mai aproape. Spera să fie „Tipul”. Obrajii Ioanei ardeau.
În sfârşit, îl zări. Inima bătea în pieptul ei mai, mai să-i sară afară. Lăsă perdeaua şi fugi, ca un hoţ ,de la geam.
- De nu m-ar fi văzut!...
Abia îşi reveni şi auzi soneria. Deschise Doru, fratele ei. Întâmplător, se afla în hol. La uşa era Veronica, prietena cea mai bună a Ioanei.
Ioana, la masa de lucru, răsfoia un caiet.
- Te-ai şi apucat de teme?
- Nu încă, dar, dacă tot ai venit, hai să facem împreună problema pentru mâine!
- Las-o-ncolo de problemă! Mai este timp!
- Atunci ce-ai vrea să facem?
- Să discutăm.
- Ai un subiect interesant?
- Da.
Veronica îi povesti Ioanei că, în urmă cu câteva minute, la colţul străzii, povestea cu Nicu. Pe lângă ei, a trecut băiatul pe care i-l arătase Ioana. Îl întrebă, ca-ntr-o doară pe Nicu: „ Cine o fi tipu’ ăsta ?”. Nicu s-a făcut foc. De supărare, i-a promis ca aranjează, chiar deseară, o întâlnire cu tipul.
- Aşa că, am rămas înţeleşi să treacă pe la mine la ora şapte. Venim apoi să te luăm la plimbare.
- Bine. Atunci, să facem problema şi să terminăm lecţiile ca să putem fi punctuale!
- La treabă!
Fetele rezolvară problema, învăţară la celelalte materii şi făcură planul pentru tema de la limba romană. Apoi, Veronica plecă.
La ora şapte, Nicu sună la uşa Veronicăi. Aceasta îşi îmbrăcă repede pardesiul şi ieşi. Nicu i-l prezentă pe Mircea. Discutând se apropiară de casa prietenei lor.
Ioana era cu Doru. Numai aşa obţinuse permisiunea de a pleca la plimbare.
Cei doi se alăturară primului grup şi, discutând verzi şi uscate, se îndreptară spre parc.
Nu mică le-a fost mirarea când se întâlniră cu profesoara lor de matematică. După ce se îndepărtară, Veronica şopti:
- Cine răspunde mâine?
Tinerii se plimbară până la ora opt, apoi, pretextând ca e un film bun la televizor, Veronica le ceru s-o conducă acasă. Nicu se încinse într-o dezbatere cu Doru. Ioana îşi văzu astfel îndeplinită dorinţa de a discuta cu Mircea.
După ce susţinuse examen de admitere şi reuşise. Mircea a primit ordinul de încorporare. Din septembrie, era soldat T.R.- ist la Bistriţa.
Ioana se pregătea pentru admitere la Fizică. Mai erau două luni până la bacalaureat.
- Ai să-mi scrii? – întrebă Ioana când ajunseră în faţa porţii.
- Da. Numai că…
- Ce te împiedică?, izbucni Ioana.
- Nu-ţi ştiu numele de familie.
- Asta era? Brad, spuse Ioana.
- Bradul e copacul meu preferat.
- Adresa o ştii…
- Staţi cu două case mai jos ca mătuşa mea. Deci, aveţi numărul şapte.
- Chiar pleci dimineaţă?
- Trebuie sa fiu la Bistriţa mâine la amiază.
- Atunci, aştept scrisoarea!
A doua zi. Dimineaţa la ora opt. Profesoara de matematică intră în clasă. Cu o privire severă, o invită pe Ioana la tablă. Fata era pregătită: ştia lecţia, îşi rezolvase tema, rezolvase şi problemele suplimentare…
Profesoara zâmbi. Le spuse elevilor:
- Aseară, când mă întorceam de la o şedinţă, m-am întâlnit cu Ioana. Nu era singură. Se plimba. Ca de obicei, a răspuns foarte bine. Este un bun exemplu pentru voi.
Ioana roşi, dar, în sinea ei, era mândră că devenise eroina zilei. De la Nicu, colegii ei aflaseră ce se întâmplase în seara precedentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu